Creștinismul și yoga

Poate un creștin să practice yoga? Cu alte cuvinte, există compatibilitate între creștinism și yoga? Mai mult: este cea din urmă o alternativă pentru educarea copiilor? La aceste întrebări, încercăm să răspundem, împreună cu Nistor Popa, în articolul de mai jos.

Cu excepția omului, spunea un filozof german, nicio altă ființă nu se miră de propria existență, căci aceasta este de la sine înțeleasă pentru toate viețuitoarele într-o asemenea măsură încât ele nici nu o remarcă. Și tocmai din faptul că își sesizează existența, omul o va supune analizei. Astfel, va descoperi cu spaimă moartea și va intui existența metafizică a unei forțe creatoare. S-au găsit soluții și explicații de tot felul în urma analizelor. Așa a apărut credința în reîncarnare și principiul karma, așa s-a promovat și ideea unui nimic liniștitor la finalul existenței terestre. S-a făcut și propaganda unui Eden ulterior existenței și care răspunde capriciilor firii. Nu ne-ar mira să descoperim că religia s-a născut și ca reacție la frica de moarte. Creștinismul însă, nefiind atât o religie, cât o relație cu Dumnezeu, se întemeiază nu pe teama de moarte, ci pe gândul veșniciei. El are ca principiu inaugural semnificația ultimă a omului. Cu alte cuvinte, omul nu ajunge la Dumnezeu ca să evite teama morții, ci ca să trăiască viața în toată complexitatea ei.

Ce este Yoga?

Yoga se prezintă ca noua spiritualitate, religia modernității. Dumnezeul acestei noi spiritualități este omul. El nu se mai lasă călăuzit, ci își atribuie calități călăuzitoare. Filozofiei Yoga i se poate da o definiție universală, întrucât conceptul nu este străin niciunei culturi. În mod universal, yoga este percepută ca o stare de contemplație, meditație, care proiectează ființa umană într-un punct de apogeu, când se unește cu divinitatea, reușind astfel să își stăpânească propria natură. Etimologia cuvântului trimite la ideea de silință, de efort personal, prin care obții avantaje spirituale și nu numai. Ea este practicată în diferite poziții ale corpului și se susține că duce la o purificare fizică și spirituală. În cultura indiană, punctul culminant al acestei meditații poate întrerupe șirul reîncarnărilor, aducând pacea eternă.

Aș dori să trecem în revistă câteva diferențe și asemănări între meditația creștină și meditația yoga.

Cu siguranță, meditația creștină și meditația yoga au câteva asemănări. Însă, în mod paradoxal, asemănările creează o și mai mare discrepanță între cele două. Pentru că aparentele coincidențe ascund contraste iremediabile. De pildă, ambele metode explorează lumea imaterială în căutarea Adevărului suprem. Se admite și într-un caz și în celălalt, că există o forță superioară care a generat universul și că ființa umană își poate găsi semnificația doar printr-o legătură cu Divinitatea. Pornind de la această ipoteză, urmează să descoperim diferențele subtile.

a. În materie de adevăr:

• Filozofia yoghină mizează pe un soi de ambiguitate metafizică. Așa se explică numărul mare de zei pe care adepții ei îi propagă. Adevărul trebuie descoperit de către practicantul meditației transcedentale prin forțe proprii, în urma unui efort considerabil. În mod opus, creștinismul pornește de la imposibilitatea omului de a adera la adevăr pe cont propriu. Omul autonom nu poate avea acces la adevăr decât prin revelație. Iar revelația nu este rezultatul unui efort meditativ, ci este harul Lui Dumnezeu. În Ioan 18:37, Isus vorbește despre adevăr ca despre o descoperire divină.

b. În materie de existență :

• Dacă în credințele ezoterice moralitatea, abstinența, meditația, asceza duc la Dumnezeu, în creștinism ele sunt rezultatul sau efectele relației cu Dumnezeu. Purificarea nu stă in puterea omului, ci în puterea lui Dumnezeu, ca răspuns la căutările noastre.

• De asemenea, experiența yoga insularizează trăirile metafizice. Ele sunt întrerupte, intermitente. Se mărginesc la perioada de meditație. Meditația creștină, în schimb, este continuă, este un flux neîntrerupt. Ea nu se mărginește la efortul trupului și sufletului, ci este accesată de duhul omului, partea imaterială din noi, responsabilă de experiențele spirituale. Isus Hristos îi îndeamnă pe ucenici la rugăciune continuă în Luca 21:36, iar apostolul Pavel propovăduiește rugăciunea necurmată în 1 Tesloniceni 5:17.

• În yoga, puterea concentrării se subordonează voinței. Vreau este egal cu pot. La polul opus, creștinul crede că vreau nu înseamnă și pot. Sunt lucruri care depășesc înzestrările noastre. Prin urmare, depindem de o forță superioară.

• O diferenţă esenţială între meditaţia transcendentală şi meditaţia creştină este că în yoga, accentul cade pe meditaţie, care devine efortul intermediar pentru nirvana – starea maximă, apogeul străduinţei. În creştinism, în schimb, accentul este pe revelaţie, iar meditaţia este o predispoziţie, o afirmare a deschiderii spre această revelaţie. Credinţa nu este niciun efort intelectual, nu este nicio epuizare maxim-emoţională, niciun act exclusiv de voinţă.

c. În materie de rugăciune:

• Yoga admite un soi de rugăciune, de transă, care conduce înspre un rezultat, fără ajutor exterior. Creştinismul mizează însă pe asistenţa divină. Rugăciunea în sine este o metodă indirectă de a declara falimentul şi neputinţa proprie de a rezolva ceva. Este şi prima regulă a fericirii din predica lui Isus de pe munte: ferice de cei săraci în duhul, adică de cei care îşi recunosc falimentul. Rugăciunea dă credit exclusiv lui Dumnezeu în rezolvarea crizelor vieţii.

Este compatibilă Yoga cu creștinismul?

Se folosește tot mai mult conceptul de holy yoga: o încercare de canonizare a acestei forţe oculte în experienţa creştină. Dacă în meditaţia transcendentală, în lumea ezoterică, există un punct la care ajungi prin meditaţie şi în care nu mai există contradictoriu, căci totul se dizolvă într-o stare a minţii, inclusiv şi ideea de dualism (vezi feng shui şi filozofia yin şi yang), în creştinism, mixajul acesta este distructiv. Practic, ideea de a stimula creştinismul să accepte în mod natural o anomalie este tendinţa mişcării New Age, tot mai prezentă în viaţă cotidiană.

Este total inacceptabilă ideea de yoga creştină. În primul rând, după cum am observat în distincţiile analizate anterior, yoga este un concept ocult, demonic, pentru că înlocuieşte jertfa lui Isus Hristos ‒ ca unică soluţie de a accede la Dumnezeu ‒ cu efortul uman. Este o formă perfidă de idolatrie.

Apoi, yoga este şi un răspuns nebiblic de abordare a închinării. Închinarea nu este o concentrare forţată care duce la descoperirea lui Dumnezeu, ci o închinare naturală care decurge din descoperirea lui Dumnezeu. Nu există sinonimie între creștinism și yoga. Este o antinomie clară.