Dincolo de microfon
Diverse

Dincolo de microfon

Urmărind relaxați o emisiune sau programul radio desfășurat al unei zile, puțini au cum să înțeleagă cât de intensă este viața echipei redacționale și a celei tehnice care pun în operă produsul radiofonic; cât de mare este presiunea căreia trebuie să-i facă față, înainte ca datele și informațiile ce formează conținutul să iasă în eter.

Un redactor care realizează scriitura și dă grai unei emisiuni, are ochiul și urechea formate. Depistează erorile de exprimare, tautologiile, repetițiile, ba chiar anumite neconcordanțe și atitudini vocale neadecvate, și se implică de-așa manieră încât produsul finit, care-i poartă semnătura, să-l și reprezinte.

Și cu toate astea, trăiește teama că ceva poate fi în neregulă, că în fonotecarea materialelor pe softurile specializate s-au strecurat greșeli, că în emisiunile în direct i-a scăpat o vorbă nelalocul ei, că la întocmirea playlist-urilor, softul de emisie îi joacă feste.

Și noi, cei din echipa Radio Vocea Evangheliei Sibiu, am constatat că pe parcursul celor 22 de ani de emisie neîntreruptă, s-a întâmplat ca detalii nesemnificative la prima vedere, să ne atragă atenția în momentul difuzării programelor. Însă toate acestea ne-au determinat să devenim mai buni.

Vă mulțumim vouă, dragi ascultători, critici și prieteni deopotrivă. Alături de voi, suntem gata pentru încă cel puțin tot atâția ani de emisiuni de calitate.

Fiți binecuvântați!